Trenduri

Vanzator … in vremuri de criza!

 

Daca facem un scurt search pe Google, vom descoperi ca unii dintre cei mai de succes oameni de afaceri si-au inceput cariera in vanzari, si contrar poate asteptarilor, nu toti si nu intotdeauna si-au gasit succesul in perioade de boom economic. Mai exact, multi au gasit modalitati prin care sa obtina succesul dorit in perioade de criza, reusind sa satisfaca o anumita nevoie a pietii la momentul respectiv sau muncind din greu pentru a perfectiona ceea ce oferea si concurenta.

 

De ce? Pentru ca, in opinia mea, acesti vanzatori de succes au inteles ca a face business, nu se refera numai la vanzarea de produse si servicii ci esenta acestui proces consta in satisfacerea nevoilor clientilor. Cand vinzi si mai ales o faci foarte bine, ajungi sa ai o relatie stransa cu oamenii/clientii. Prin urmare, comunicarea si intelegerea nevoilor lor reprezinta fundamentul vanzarii de succes.

 

Pornind de la acest aspect, personal cred ca folosind o autodisciplina putem reusi si in timpuri de criza, fie ea de ordin demografic, declansata de cicluri economice, de catre domeniul politic , al tehnologiei, de catre concurenta sau poate chiar de pandemii la nivel global – ca tot e de actualitate acest subiect foarte serios si care cu siguranta va lasa urme in economiile tuturor tarilor afectate.

 

Revenind la autodisciplina, urmand cateva idei de baza, cred ca poti aduce un mare plus valoare procesului de vanzare  si poti avea succes chiar si in vremuri “grele”:

 

  • Fii pregatit – ofera mare atentie dezvoltarii personale si profesionale care sa te poata pregati sa faci fata oricarei crize aparute. In orice moment al carierei de vanzari, ca esti la inceput sau deja esti pe culmile succesului, nu renunta niciodata sa investesti in tine;
  • Fii dedicat – indiferent de vremurile prin care treci, ia foarte in serios jobul de vanzari si dedica-ti in egala masura timp, energie si resurse . De asemenea foloseste perioadele de varf pentru a te pregati pentru perioadele nefaste;
  • Respecta-ti valorile morale – un vanzator onest va deschide intotdeauna usile clientilor. Totodata, invata sa gestionezi cu caracter si eleganta atat succesul cat si insuccesul;
  • Creaza propriul stil de vanzator – cheia pentru a reusi este de a gasi combinatia perfecta intre vanzatorul introvertit si cel extrovertit. Clientii sunt diferiti si vei reusi in acest mod sa poti castiga increderea a cat mai multora dintre ei;
  • Planifica adecvat – fa o lista scurta in fiecare zi cu prioritati si respect-o. Acest lucru iti va mari concentrarea si productivitatea;
  • Pasii vanzarii – urmeaza cu strictete cei 7 pasi ai vanzarii: Prospectarea, Contactul initial, Calificarea, Prezentarea ofertei, Combaterea obiectiilor, Incheierea vanzarii, Obtinerea de recomandari. Nu folosi niciodata scurtaturi pentru ca te va duce catre esec;
  • Mesaje cheie – transmite intodeauna pe timp de criza doar mesaje care au importanta pentru clientii tai. Cauta intotdeauna ca inainte sa tansmiti un mesaj in piata sa fii sigur ca impactul va fi pe masura, altfel risti sa epuizezi resurse importante;
  • Devino influent – extinde-ti cercul in care te invarti pentru a putea obtine cat mai multa expunere in piata, castiga influenta si implicit cat mai multi potentiali clienti;
  • Califica clientii – fa-o rapid si corect pentru a putea economisi timp si resurse importante ce le poti folosi acolo unde este nevoie mai mult de ele;
  • Concurenta – foloseste-o ca pe un factor motivant. Totodata, atrage cat mai multi clienti de la concurenta fiind intotdeauna pregatit sa anticipezi obiectiile concurentei si sa le demontezi in ochii clientilor;
  • Economiseste – cauta metode de reducere a costurilor in timp ce mentii aceeasi imagine de success castigata in piata. Spre ex ,iti poti analiza garderoba si sa determini daca o mai poti folosi un sezon sau curata-ti singur masina de job.

 

Poate ca pentru unii dintre voi vor functiona, poate ca pentru altii mai putin, dar ce pot sa va spun cu siguranta este ca exista un aspect pe care l-am pastrat pentru sfarsit care va functiona pentru orice vanzator : FII POZITIV si vei reusi sa gestionezi orice obstacol, fie ca el poarta numele de criza. Pentru ca, in definitiv, atitudinea e totul iar una pozitiva iti va determina intotdeauna altitudinea.

 

Bucurati-va de succes!!!

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top