Recrutare

Vând job….sau despre recrutare altfel!

 

Deseori aud în jurul meu: „Este greu să găsești oameni!”, „Nu vin candidați la interviu!”, „Au pretenții prea mari!”. Am trăit această situație de foarte multe ori, în căutarea de noi colegi. Îmi aduc aminte frustrarea că nu găsesc persoana potrivită sau că pretențiile sunt prea mari față de ceea ce pot oferi eu ca manager al unei companii.

Alteori am fost în poziția de a mă prezenta la interviu și a descoperi ca postul nu era ceea ce mă așteptam să fie sau că, deși îmi plăcea job-ul, interviul nu îmi lăsase o impresie bună și nu aș fi lucrat cu oamenii din echipa respectivă.

Până într-o zi, când am realizat că recrutarea este la fel cu vânzarea: „un proces” care presupune pregătire atentă și care depinde și de abilitățile mele de vânzător, cât de bine reușesc să prezint „produsul” pe care-l am.

O vorbă spune: eșuează să te pregătești sau pregătește-te să eșuezi! Acest aspect este valabil și în recrutare: cu cât am mai multă claritate asupra „produsului” pe care îl vând, cu atât am mai multe șanse să recrutez în echipă oameni complementari, alături de care să obțin rezultate!

Tocmai din acest motiv, iată 5 pași în pregătirea unui interviu de succes:

1. Cunoaște-ți „produsul”! (ceea ce oferi ca job).

Știm deja că un produs bun are BAC-ul luat. Acest lucru înseamnă că i-ai identificat beneficiile, avantajele și caracteristicile. Poți face o listă amănunțită a felului cum se desfășoară o zi de lucru, ce sarcini presupune, ce resurse sunt implicate. Dacă vei face asta avantajele care decurg din caracteristicile postului îți vor fi mult mai clare.  Merită apoi să creezi o listă cu beneficiile pe care le-ar avea cel care vine să lucreze alături de tine. Când crezi că ai terminat lista, cere feedback persoanelor apropiate ție sau celor care ocupă posturi similare și revizuiește-o.

Te ajută enorm să fii sincer: identifică inclusiv dezavantajele produsului tău și fii pregătit să le spui pe nume atunci când îți vei vinde produsul!

2. Cunoaște-ți „clientul”! (viitorul tău coleg).

Decide-te ce fel om cauți, ce calități, abilități sunt importante, poate și obligatorii în legătură cu postul oferit. Ai nevoie de un om capabil să urmeze procedurile, reguli precise sau mai degrabă de unul creativ? Postul presupune schimbări dese ale modului de lucru, abordări total diferite sau, dimpotrivă sunt mai mult sarcini repetitive și același context în care nimic nu se schimbă niciodată?  Cu cât ești mai detaliat, cu atât îți va fi mai clar cine este acel om potrivit să cumpere job-ul.

3. Formulează anunțul de angajare cât mai atractiv pentru grupul țintă!

Cei interesați și care răspund sunt tocmai aceia care se apropie de profilul celui pe care-l cauți. Nu primești suficiente cv-uri? Sau dimpotrivă, ai multe aplicații însă niciuna nu corespunde nevoilor tale 100%? Uită-te cu atenție la anunțul tău de angajare și verifica cât de bine oglindește ceea ce tu vinzi. Tocmai din acest motiv, merită să creezi anunțul și apoi să-l citești din papucii candidatului la interviu. Dacă te atrage și ai aplica, înseamnă că ai făcut o treabă foarte bună. În schimb, dacă simți că ceva lipsește, treci înapoi la treabă.

4. Pregătește întrebările viitorilor candidați!

Să ne gândim la scenariul în care sunt 50 de aplicanți pentru jobul tău. Ai selectat 10 dintre ei, care îndeplinesc minimul de condiții solicitate de tine în anuntul de angajare și sunt deja 5 potențiali viitori colegi pe care urmează să îi cunoști mai bine în timpul interviului unu-la-unu. Stăpânește bagheta magică a întrebărilor și, mai ales, antrenează-te să asculți răspunsurile pe care le primești!  Ele îți dau criteriile celui pe care-l ai în fața ta, sau, cu alte cuvinte, ce este important pentru el în legătură cu postul pe care tu îl oferi.

5. Pregătește-te pentru interviu!

Asta nu este doar treaba celor care vin în fața ta, este și a ta, cel care face recrutarea. Tocmai din acest motiv, fii punctual, atent și deschis. Merită sa îți adresezi câteva întrebări:

  • Care este starea mea interioară cu care intru în acest interviu?
  • Am încredere în “produsul” pe care îl vând?
  • Am o atitudine deschisă, în care accept diferențele dintre mine și celălalt, pentru că avem experiențe diferite?

La fel ca în vanzarea unui produs fizic, „vânzarea” unui job depinde enorm de atitudinea „vânzătorului”. Din acest motiv, merită să pregătești foarte bine întreg interviul, la fel ca un vânzător de TOP.

La începuturile mele în recrutare nu aplicam niciunul dintre acești pași sau îi aplicăm superficial. Cu timpul m-am lovit de diverse probleme: oameni care nu erau potriviți postului pentru care au aplicat, care nu s-au integrat în departamente, sau care au scos la iveală carențe neidentificate în timpul interviului. Toate acestea au dus la timp pierdut, energie disipată și chiar și bani irosiți pentru echipă și pentru companie.

Te invit să aplici acești pași în următoarea ta recrutare și vei avea un câștig maxim cu resurse minime și ține minte că recrutarea este tot un proces de vânzare!

Cât despre recrutare, ne vedem intr-un articol urmator!

Articol scris de Diana Vigu

Autorul acestui articol este trainer certificat SELLification.

Ne bucurăm foarte mult să-ți spunem că cititorii revistei Sales Magazine, pe lângă articolele de calitate din partea comunității de traineri SELLification, beneficază și de un discount la cursul online SELLification MasterClass.

Uite ce ai de făcut: 

1. Accesează pagina cursului online și vezi conținutul, dând click aici:  https://www.sellification.org/masterclass/   

2. Apasă pe oricare din butoanele roșii și înscrie-te la curs, 

3. La secțiunea cod de reducere scrie SALESMAGAZINE și beneficiază de 50 lei discount;

Tot ce mai ai de făcut este să te urmărești materialele video create de Bogdan, Călin, Răzvan împreună cu mulți alți traineri certificați SELLification, precum și foarte multe bonusuri. 

PS: ia-ți și popcorn cu tine, teoria are și multe exemple video!

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top