Viorel Tascau -

Regional Director Business Market, IT&C

7 ianuarie 2017

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

Stim cu totii ce se intampla cu un arc de otel de care agatam o greutate sau de care tragem cu o anume forta. El se intinde. Daca scoatem greutatea sau nu mai tragem de el, arcul, resortul isi revine la forma si lungimea initiala. Daca repetam procesul cu o greutate sau o forta mai mare resortul se va intinde si mai mult. Din nou, daca scoatem greutatea sau nu mai tragem de el, arcul, resortul isi revine la forma si lungimea initiala. Putem continua tot asa pana cand, eventual, arcul, resortul, nu isi mai revine la forma initiala sau chiar se rupe. Acesta este punctul de rezilienta (sau de rupere) al arcului.

Cam tot asa se intampla si cu oamenii, atunci cand sunt “victime” ale evenimentelor sau schimbarilor externe (pierderea unei slujbe, boala cuiva din familie, falimentul firmei sau falimentul personal, o recesiune economica majora, un sef care transforma vietile subordonatilor in cosmaruri etc.), fie ele de lunga durata sau de scurta durata. Unii rezista si trec mai departe spre noi provocari, altii cedeaza si intra in depresii.

Dar tu? Cand ti se intampla ceva neplacut cum percepi evenimentul respectiv? Drept un pericol sau drept o oportunitate de a invata si a te dezvolta?

Poate ca tu esti unul dintre acei norocosi a caror viata a curs lin, care nu au fost nevoiti sa dea piept cu greutatile. Daca e asa nu prea poti spune despre tine din ce esti facut, nu stii, deocamdata, daca, in fata unei intamplari amenintatoare, te predai sau lupti hotarat sa invingi. Pentru ca, doar confruntat cu obstacole, stres si pericole vei afla daca esti in stare sa supravietuiesti nenorocirilor sau schimbarilor de orice fel, intr-un cuvant, daca esti sau nu rezilient, iar daca esti, care este capacitatea ta de rezilienta.

Amenintarile sau schimbarile pot sa vina de acasa (familie: parinti, partener de viata, copii)  sau dinspre mediul socio-economic exterior. Ele pot fi cronice sau acute, dar, oricum ar fi,  efectele lor asupra noastra sunt date de intensitatea si durata lor. In general, cele cronice sunt de mai mica intensitate dar persista pe durate mari de timp (luni, ani) impactul lor fiind cumulativ, ele macinandu-ne lent resursele emotionale si capacitatea de schimbare. Cele acute sunt de o mare intensitate, ele fiind un test de stres extrem al rezilientei noastre.

Succesul sau esecul nostru in tratarea evenimentelor cu potential negativ sau traumatic este in general influentat de doua categorii de factori: unii interni, de natura psihologica, tinand de atitudine, de personalitate si altii externi, ce tin de mediul socio-economic, de familie, de noroc.

Cu totii suntem expusi factorilor de stres, de cand ne nastem pana la maturitatea deplina. Unii dintre noi au noroc de parinti grijulii, gata sa ii sprijine oricand, au profesori cu vocatie carora le pasa, au manageri care dezvolta oameni. Evolueaza de la inceput intr-un mediu extern stabil, fericit, de succes. Altii, cu mai putin noroc, cresc in familii cu probleme, in saracie, merg la scoli cu profesori mediocri, lipsiti de har, iar la maturitate muncesc in conditii umilitoare, lipsite de perspectiva.

S-ar putea crede ca toti acei care provin din prima categorie trec mai usor peste adversitati, isi revin mai repede dupa nenorociri si infrunta viata cu fruntea sus si la bine si la rau, iar toti cei care reprezinta a doua categorie sunt vulnerabili, victime ale sortii, cu deviatii comportamentale majore. Din fericire nu e asa. Exista si oameni carora soarta le-a fost potrivnica in toate felurile dar care si-au transformat intotdeauna problemele in oportunitati, devenind persoane competente, increzatoare in fortele proprii, bucurandu-se de succes pe toate planurile: familial, academic si social. Sunt oameni care si-au luat soarta in maini fara sa ceara voie nimanui, autonomi, independenti, dornici sa treaca prin experiente noi, care s-au descurcat foarte bine cu inzestrarile pe care le aveau, nu intotdeauna extraordinare. Pentru acesti oameni este mai putin important ce li se intampla dar este foarte important felul in care reactioneaza ei la ce li se intampla. Ei sunt din aceea care cred ca nu circumstantele le determina realizarile, ci ei insisi. Ei isi fac planuri pe care le duc la indeplinire, se focuseaza pe rezolvarea problemelor nu pe probleme, isi tin sub control sentimentele si impulsurile si comunica foarte bine cu toata lumea.

Mai e ceva. Capacitatea de a fi rezilient nu este nici vesnica si nici nelimitata. Uneori factorii de stres pot fi extrem de intensi si, actionand pe termen lung in punctele de vulnerabilitate ale unei persoane, ei ii  distrug acesteia acea capacitate de a fi rezilient, pe care o avea deja. Cam cum se intampla cu acel arc-resort de otel, de care daca tragi cu o forta suficient de mare, pe o durata lunga de timp, nu isi mai revine la forma initiala ci, ajungand la un punct limita, se rupe. Pe de alta parte nici lipsa rezilientei nu e vesnica. Sunt oamenii doborati in tarana, dar pe care intamplarile vietii ii intaresc si ii invata sa se ridice din propria cenusa luandu-se la tranta cu soarta si invingand-o. Asta e o veste buna pentru ca inseamna ca rezilienta poate fi deprinsa. Adica putem deprinde acele comportamente, tipare de gandire si moduri de a actiona care, insumate, definesc rezilienta.

Asemeni oricarui animal, noi oamenii ne nastem dotati cam cu acelasi sistem fundamental cu care reactionam la amenintarile exterioare. Cu toate astea, unii oameni reactioneaza mai rapid si mai bine, la adversitati si schimbari, decat altii. De ce? Cum spuneam la inceput, e o chestiune de perceptie. Orice eveniment care ni se intampla, oricat de negativ ar fi, poate sa ne raneasca sau poate sa ne ajute sa crestem. E o chestiune de interpretare psihologica. Nu putem prezice ce efect are asupra cuiva un mediu toxic sau un eveniment acut negativ daca nu  stim cum reactioneaza acel cineva la astfel de factori de stres. Iar asta mai  inseamna ca oamenii nu reactioneaza la fel in fata evenimentelor exterioare, problema rezilientei fiind o chestiune individuala, personala.

Cum spuneam mai sus, interpretarea pozitiva a evenimentelor poate fi invatata. In functie de cum privim lucrurile suntem mai mult sau mai putin vulnerabili in fata amenintarilor sau schimbarilor exterioare. Ne putem educa, ne putem antrena sa privim stimulii externi dintr-o perspectiva pozitiva sau mai putin emotionala. Ne putem regla emotiile si o  putem face pe termen lung.

Aceeasi abordare o putem avea in felul in care ne explicam evenimentele. In cartea sa “Ce putem si ce nu putem schimba”, aparuta la editura Humanitas, Martin Seligman spune ca oamenii pot fi mai putin expusi depresiei si mai apropiati unui psihic de invingator daca:

1. sunt antrenati sa se distanteze de evenimentele negative atunci cand le explica ( “Ce s-a intamplat nu e vina mea”);
2. nu generalizeaza ci singularizeaza (“E un lucru marunt  ce s-a intamplat, nu inseamna ca viata mea e pe o cale gresita’’);
3. considera intamplarile ca pe ceva trecator, nu permanent (“Nimic nu e batut in cuie, pot schimba situatia”).

E foarte important si felul in care identificam centrul de control al evenimentelor. Daca impresia noastra e ca altcineva din afara noastra controleaza ce ni se intampla, ne vom umple de stres si frustrari, ne vom simti legati de maini si de picioare, incapabili sa ne indeplinim sarcinile. Dimpotriva, daca hotaram ca noi controlam ce ni se intampla, ne vom simti mult mai bine si vom performa mult mai bine.

Toate acestea sunt abilitati cognitive care sustin rezilienta si care pot fi invatate, in timp, nascand in fiecare dintre noi deprinderi pentru infruntarea adversitatilor.

In plus, pentru a trece mai usor peste ce ne aduce soarta, ar fi bine sa ne deprindem sa avem relatii foarte bune cu toti cei din jurul nostru (rude, colegi, prieteni, etc.) pentru ca ei ne pot ajuta la nevoie la fel cum si noi ii putem ajuta la nevoie. Fixarea si urmarirea continua a unor obiective personale (ale tale) este, de asemenea, benefica pentru ca, asumandu-ti-le, iti va fi mai usor sa vrei sa treci peste ce iti sta in cale. Mult mai usor decat daca ar fi vorba de niste sarcini pe care ti le impune cineva din afara, fara ca tu sa ti le asumi personal. Pe de alta parte trebuie sa accepti si ca, din cauza circumstantelor exterioare, anumite obiective personale nu ti le vei putea indeplini. Treci mai departe si du la indeplinire ceea ce depinde foarte mult doar de tine.  Inca ceva. Orice ti s-ar intampla, trebuie sa treci la actiune pentru ca nicio problema nu se rezolva de la sine, oricat de mult ti-ai dori asta. Amanarea rezolvarii problemelor nu poate sa produca decat crize si mai mari.

Nimic nu este absolut sigur in viata. Trebuie sa incercam sa acceptam asta, chiar daca tuturor ne este teama de imprevizibil, si vom avea parte de mai putine surprize neplacute care sa iti amplifice temerile.

Da, sa ne bucuram ca putem sa devenim rezilienti, chiar daca nu am fost niciodata astfel. Dar sa fim atenti, pentru ca procesul se poate desfasura si invers: putem sa devenim mai putin rezilienti sau putem chiar sa ne pierdem orice bruma de rezilienta. Putem exagera, in mintea noastra, semnificatia evenimentelor in care suntem implicati sau chiar le putem asocia semnificatii pe care nu le au. Oamenii se pot ingrijora, gandindu-se excesiv la ce li se intampla: pot lua un lucru marunt, il pot face din tantar, armasar, dandu-i o importanta nemeritata, intorcandu-l pe toate fetele, iar si iar, pana la limita nebuniei. Si toata povestea devine, intr-un anume sens, o profetie auto implinita. Daca etichetam orice dificultate marunta drept o amenintare majora, riscam ca ea sa devina o problema de care nu mai putem scapa; devenim tot mai rigizi si riscul de a fi afectati negativ creste. In schimb, daca etichetam dificultatile drept oportunitati, devenim tot mai flexibili si mai capabili sa ne descurcam cu ele, sa trecem peste ele, sa invatam din ce s-a intamplat si sa crestem, sa ne dezvoltam. Si nu, nu trebuie sa fim optimisti bazandu-ne pe minunile care s-ar putea sa apara de undeva din afara noastra. Trebuie sa fim optimisti bazandu-ne strict pe noi insine, pe convingerea ca putem sa ne dezvoltam, ca putem fi in fiecare zi mai buni in ce facem, ca noi suntem singurii responsabili pentru felul in care reactionam la ce ni se intampla,.

Asadar, ce este, pana la urma, rezilienta? Nimic altceva decat un set de abilitati care pot fi invatate si dezvoltate in fiecare dintre noi. Da, unii capata aceste abilitati inca din copilarie altii la maturitate. Niciodata nu e prea tarziu sa iti dezvolti capacitatea de a fi rezilient.

Ganditi-va la rezilienta ca la o ascensiune pe munte. Poti intalni pereti verticali, carari inguste pe marginea prapastiilor, punti fragile intinse peste hauri fara fund, portiuni de drum acoperite cu gheata, zapada sau grohotisuri. E bine sa ai un plan cand pleci la un astfel de drum, e bine sa stii dinainte cam ce fel de obstacole ti-ar putea sta in cale, ca sa fii pregatit cu solutii pentru a trece peste ele. Trebuie sa ai incredere in tine si trebuie sa ai langa tine tovarasi de nadejde care sa te ajute treci de pereti verticali, de crevase, de suprafete inghetate. Impreuna cu ei iti vei pune cortul la popasuri, vei gati, vei bea ceai fierbinte, vei povesti depre ce s-a intamplat. Si tot impreuna cu ei vei porni mai departe, pana veti ajunge in varful muntelui, oricat ar dura asta.

Dintr-un anumit punct de vedere, rezilienta este si o arta, arta supravietuirii.