Interviuri

Interviu cover: Nicolae Cîrstea – Presedinte la Editura Universul Juridic

 

  1. Vezi rolul tau mai mult ca un strateg concentrat pe big picture sau mai mult ca un manager hands-on?

Am trecut prin toate fazele. Au fost ani în care m-am implicat mai mult în execuție dar și ani în care am stat destul de departe. Fiecare are avantaje si dezavantaje. Cand cobori pe teren simti altfel lucrurile decât în tribună. Pe de altă parte proiectele mari si importante nu pot fi nici identificate si nici finalizate atunci cand esti concentrat pe micro-management.

 

  1. Poti sa imi dai un exemplu in care ai fost implicat in mod special in partea de executie?

Dezvoltarea zonei VIDEO din grup.

 

  1. Cum stii ca decizia strategica pe care ai luat-o este corecta?

De regula ma “lupt” mai mult timp cu diversele variante ale unei viitoare decizii. Imi imaginez etapa de după decizie – ce se intampla la o zi dar si la la câteva saptamani după. Dacă sunt împăcat cu varianta respectiva si cu perspectiva consecintelor câteva zile la rand înseamnă că este decizia corecta.

 

  1. Cat timp petreci sa dezvolti lideri in organizatia ta?

Raman la aprecierea ca liderii se nasc si mai putin pot fi educati/crescuti pentru a deveni lideri ☺

 

  1. Cum definesti succesul personal?

Sa rămâi în picioare si atunci cand esti pe val dar si sub val.

 

  1. Cel mai mare role model? Cum ti-a impactat viata?

Un prieten din copilărie mai mare cu 3 ani care reușise la facultate cand concurenta era de peste 20 pe loc. Mi-am zis ca daca el reușise nu era chiar imposibil sa o fac si eu. Mi-am însușit cât mai multe dintre lucrurile care am crezut ca au contribuit la asta (cum invata, cum repeta, faptul ca invata noaptea…). În cele din urmă am reușit si eu si lucrurile s-au așezat de la sine.

 

  1. Regrete?

Timpul personal este e tot despre business.

 

  1. Ce s-a schimbat in vanzari in ultimii 10 ani?

Sentimentul meu este ca piata, în general, este în continuă schimbare. Nu mai poti vinde pur si simplu. Trebuie să fii nu numai persuasiv dar sa înțelegi clientul si nevoile lui. Uneori sa-l faci conștient de ele. Alteori sa-i arăți unde va fi împreună cu tine/cu serviciile/produsele tale.

 

  1. Cel face pe un om un bun manager?

Perseverența. Integritatea. Dorința de a dezvolta/inova permanent.

 

  1. Daca ai la angajare doi candidati egali, cum decizi pe care il angajezi?

Pe cel pe care îl simt ca fiind onest în discuția respectivă.

 

  1. Cea mai mare provocare pentru tine ca lider?

Stabilitatea business-ului.

 

  1. Ce resurse ai recomanda pentru cineva care vrea sa devina un sales leader / manager ?

Perseverența.

 

  1. Ce faci tu ca sa te dezvolti ca leader?

Accept provocări diverse.

 

  1. Un sfat pentru cineva aflat pentru prima data intr-o pozitie de leadership / management?

Nu poti reusi fără sa cunosti piata pe care activezi si capacitatile echipei cu care vrei sa o cucerești!

 

  1. Care este partea care iti place cand vine vorba de condus oameni?

Sunt fericit cand vad oameni care raman proaspeți după 7 sau 10 ani intr-un job!

 

  1. Care este viziunea ta despre training? Sales training?

Te ajuta sa capeți deprinderile necesare pentru performanțele viitoare!

 

  1. Cat de des te intalnesti cu echipa ta?

Destul de des fizic. Permanent pe “viber” 🙂

 

  1. Cum ii motivezi pe oamenii tai?

Ascultandu-i.

 

  1. Cum arata o zi obisnuita de lucru din viata ta?

Nu ma plictisesc niciodata!

 

  1. Iti aduci aminte prima vanzare?

În copilărie la piata cu bunica. În business – primul contract de editare semnat il consider că fiind prima vanzare.

 

  1. O carte pe care ai fi vrut tu sa o scrii?

Moromeții.

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Vezi sectiunea noastra de > Articole gratuite
To Top