La început a fost cuvântul … fii fără grijă, nu voi intra în alte sfere, doar glumeam.
Să revenim, cuvântul sau vânzarea, spune sincer, ce alegi?
Dada, știm cu toții că a lucra în vânzări înseamnă implicit a avea un target de îndeplinit (nu contest, am avut suficiente zile și nopți albe din cauza lui) prin urmare a spune că alegem să fim oameni de cuvânt este pură utopie. Să fim serioși, oamenii de vânzări trebuie să facă treabă, nu să se ocupe cu prostii filosofice, nu?
Dacă am fi întrebați public am spune fără îndoială că preferăm cuvântul, sinceritatea, dar în sinea noastră, cum procedăm cu adevărat?
Alegerea depinde de tipul de gândire pe care îl are fiecare om de vânzări:
- este o persoană care trăiește pe moment, dintr-o stingere de incendii în alta? Va alege vânzarea pe motiv că este ceva palpabil.
- este o persoană care gândește în perspectivă, construiește viitorul său? Va alege cuvântul, pe motiv că nu vrea să riște viitorul pentru o greșeală de moment
Pentru că noi în general, nu doar ca oameni de vânzări, găsim cele mai profunde scuze pentru comportamentul nostru greșit, să nu pierdem din vedere: faptul că omul de vânzări ajunge în situația nedorită în care are de ales între cuvânt și vânzare arată existența unei alte probleme: lipsa de organizare.
De ce ne mulțumim cu scuza ”cuvântul nu ține de foame, eu trebuie să trăiesc în prezent” în loc să acceptăm că am ajuns în acest punct din cauza lipsei de organizare? Poate pentru că nu ne rănește stima de sine crescută artificial, pentru că scuza ne spune că noi nu am greșit cu nimic ci din contră doar ne adaptăm la condițiile date. Practic din ceva negativ reușim să ne salvăm mândria în mod pozitiv. Ei bine, neajunsul este că nu ne ajută să ne îmbunătățim în viitor în vreun fel …
Cuvântul nu mai are importanța din trecut pentru că noi am încetat să o mai acordăm.
Gânduri bune,
LEE