Phd in Communication Sciences at National School of Political Science and Public Administration
Increderea este conform definitiei din dictionar: actiunea de a se incredere in cinstea, buna-credinta sau sinceritatea cuiva, precum si siguranta de a-i incredinta orice secret, orice misiune. Si da, este cu siguranta un concept interesant de studiat si de urmarit, atat la noi si la cei cu care interactionam.
Increderea sta la baza unei relatii sanatoase, de durata si care aduce sentimente pozitive tuturor celor implicati in acea relatie. Increderea in ceilalti porneste de la un alt tip de incredere foarte important: increderea in sine si in fortele proprii, care din pacate unora din noi le lipseste si pentru care acestia se lupta ani intregi sa o dobandeasca. Persoanele care se nasc cu o incredere in sine scazuta, la diminuarea careia „contribuie cu brio” familia, scoala, educatia, mediul, au un drum greu de parcurs pentru a ajunge sa aiba macar un minim de incredere in sine. Pentru ca pe cat de greu se castiga increderea, pe atat de usor se pierde, atat in cazul propriei persoane cat si in cazul celorlalti. Daca ai reusit cat de cat sa simti ca poti face ceva bine si esti bun la ceea ce faci, dar intr-o zi nu ti-a iesit si nu esti multumit de rezultat, increderea in fortele proprii este in cadere dramatica, ducandu-se iarasi spre un minim, facand fluctuatia aceasta a increderii sa semene cu dintii de fierastrau. De aceea este important sa ne inconjuram de persoane pozitive, care reusesc sa ne „ridice” atunci cand suntem cazuti si cand simtim ca nu suntem buni si nu avem nicio calitate, persoane care sa fie acolo pentru noi, indiferent de situatie. Cei cu o incredere in sine scazuta mai au ceva ce ii caracterizeaza: sunt foarte aspri judecatori ai propriei persoane si orice ar face, apare pe umarul lor omuletul acela prefectionist care spune: „nu ai facut nimic extraordinar, ai facut exact ceea ce ar fi trebuit sa faci, esti asemenea tuturor oamenilor normali, trebuie sa muncesti mai mult, sa te straduiesti sa faci totul perfect”.
Cand vine vorba de increderea in ceilalti, aceasta porneste de la vulnerabilitate, de la acel act initial de curaj care presupune o anumita deschidere si o atitudine pozitiva a ta, la care nu stii daca ti se va raspunde pozitiv sau nu, dar pe care iti asumi si o faci. Increderea are deci la baza partea de asumare. Ca sa poti „da” cuiva ceva din tine, in prima instanta te bazezi pe instinct, pe ceea ce simti referitor la celalalt si nu pe ceea ce stii despre el, caci nu ai apucat inca sa il cunosti suficient de bine. E ca saltul in gol cu parasuta, in tandem, in care este vital sa te increzi in cel mai experimentat alaturi de care sari, sa ii acorzi votul tau de incredere si apoi …sa te bucuri de trairile specifice acelui moment. Daca este sa translatam acest concept in business, orice actiune este preferabila unei lipse totale de actiune. Este intotdeauna mai bine sa faci ceva, pe care apoi sa ti-l asumi si sa fii responsabil pentru el, decat sa nu faci nimic din teama de a nu fi facut perfect, sau din dorinta de a nu face nicio greseala. Studiul despre fericire, realizat de catre cei de la Harvard, cu o durata de peste 75 de ani a demonstrat faptul ca la finalul vietii toti respondentii au regretat lucrurile pe care nu le-au facut si nu pe cele pe care le-au facut si nu au avut rezultatul scontat. Asadar…curaj si asumare!
De asemenea, consider ca succesul increderii sta in reciprocitatea sentimentului: nu pot sa fiu doar eu cel care iti spune un secret, care are incredere oarba in tine, iar tu sa nu dezvalui nimic despre tine. Increderea este asemeni unei balante, care ca sa isi poata mentine echilibrul are nevoie ca pe talere sa fie puse greutati in acelasi timp si de aceeasi masa, dai ceva si primesti in acelasi timp ceva in schimb si procesul continua asa…pana cand balanta de dezechilibreaza, iar increderea se pierde. Increderea se castiga greu si este un proces care poate lua mult timp si in functie de tipul nostru de personalitate, increderea este acordata unui numar foarte restrans de persoane. In ceea ce priveste cei care merita increderea noastra, imi place mult metafora folosita de Brené Brown cu bolul cu bile colorate, caci oamenii sunt asemeni acestor boluri in care noi punem bile colorate de fiecare data cand ne indeplinesc asteptarea de incredere si ne trateaza cu sinceritate si buna-credinta. Atunci cand aceste sentimente nu mai sunt impartasite, scoatem bilele din bol si increderea in acei oameni se pierde.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
